London

Am decis sa ma mut la Londra (Part I)

Hello, there! Am lipsit un pic de pe aici, insa va promit ca am lipsit motivat, pentru ca, asa cum puteti vedea in titlu, am decis sa ma mut la Londra.

Long story short, pentru ca pentru multi (prieteni & familie) a fost un pic socant, eu cochetam cu ideea de a pleca din tara de vreo 4 ani, iar in ultimii 2 ani, dupa ce am avut ocazia sa merg in State, am inceput sa fac demersuri pentru a-mi finaliza dosarul de emigrare in Canada. De ce Canada? Pentru ca imi doream sa experimentez un sistem cu totul nou, intr-o tara super dezvoltata, departe de mentalitatea si societatea romaneasca. Lucrurile nu s-au aranjat asa cum am sperat, asta pentru ca procesul de emigrare in Canada este foarte complex, ai nevoie de rabdare si de multi bani. Pe langa toate astea, dupa ce am stat 2 saptamani asta-vara in Vancouver, mi-am dat seama ca desi orasul ala e pur si simplu superb, mi-ar fi greu sa ma adaptez printre cei 410,000 chinezi (din populatia totala de 632,000 locuitori). Nu e rasism, e pur si simplu ciudat sa vrei sa locuiesti intr-un oras canadian, in care limba oficiala e engleza, dar in care sa ti se vorbeasca in chineza la aeroport, restaurant si sa vezi semne in chineza pe strada. Are sens sa mai vorbesc despre cat de tupeisti si needucati sunt chinezii? V-as putea vorbi pana maine despre experienta mea neplacuta cu oamenii de acolo. E too much pentru mine. 🙂

Asa ca, ajunsa din Canada si dezamagita ca exista sanse foarte mari sa nu ma adaptez acolo, am intrat intr-o forma de depresie, care m-a dus la psihoterapeut vreo 4 luni. Nu am crezut ca voi ajunge in situatia in care sa merg pe strazile din Bucuresti si sa nu ma mai simt bine, sa simt ca nu mai apartin acelui loc. Anyway, asta e o alta discutie. Well, si dupa perioada asta agitata, singurele mele momente de regasire au fost cand plecam pentru cateva zile la Londra. In ultimele 5 luni am fost de 6 ori la Londra, unde am incercat sa imbin partea turistica cu stilul de viata al localnicilor. Mi-am luat cazare la periferie, am inlocuit unele mese in oras cu sendvisuri facute acasa, am lasat-o moale cu shopping-ul si alte “deprinderi” turistice si am incercat sa analizez elemente care sa ma ajute sa imi dau seama daca mi-ar placea sa locuiesc acolo.

De Londra m-am indragostit in 2015, cand am vizitat orasul pentru prima data. Ajunsa la London Eye, mi-am facut o poza la a carei descriere am scris “intr-o buna zi o sa ma mut aici”. Well, I’m almost there! 🙂
Londra are de toate. E colorata, e multiculturala, e sinistra uneori, agitata, relaxanta, e un loc in care niciodata nu m-am plictisit. Londra ori iti place la nebunie, ori nu iti place deloc. Nu exista varianta de mijloc si nu oricine se identifica cu orasul. Inainte sa va povestesc cam care e procesul si prin ce etape am trecut ca sa ajung sa ma mut acolo, vreau sa va spun ca aceasta decizie nebuneasca pe care am luat-o, pentru ca am decis sa las tot in urma si sa descopar o viata cu totul noua, e luata pe termen lung. Eu nu vreau sa plec in UK ca sa muncesc, sa strang bani si sa ma intorc in Romania sa imi iau case, masini sau altele. Eu vreau sa ma stabilesc acolo si, intr-o buna zi, sa iau si cetatenia britanica.

Asadar, in cazul in care va regasiti in povestea mea, fie ca v-ati saturat de sistemul romanesc, fie ca primiti o oferta de job sau pur si simplu vreti sa va luati lumea in cap, va las in urmatoarele saptamani mai multe articole despre ce si cum am facut eu ca sa ma mut la Londra. Step by step. Si daca imi scapa ceva, nu ezitati sa ma intrebati ce vreti sa stiti. Ma gasiti pe FB, Insta si pe mail la sandra.e.georgescu[@]gmail.com.

Primul lucru pe care trebuie sa il faci inainte sa iei decizia finala este sa te documentezi si, daca ai posibilitatea, sa vizitezi locul respectiv macar o data, ca sa iti faci o idee.

Dupa ce te-ai decis – aici depinde doar de tine, pentru ca cel mai bine e ca astfel de decizii sa le iei de unul singur si sa nu te lasi influentat, pentru ca vor fi oameni care vor incerca sa te opreasca. Cel mai important e ce iti doresti tu pentru tine – trebuie sa ai in vedere ca, desi Marea Britanie inca mai e in Uniunea Europeana, sa fii pregatit pentru Brexit. Eu am grabit un pic plecarea de teama Brexit-ului, asa ca m-am apucat de anul trecut sa-mi iau National Insurance Number (NINo) si sa imi caut job. Dar hai sa le luam pe rand.

National Insurance Number (NINo, pe scurt) este un numar unic de identificare prin care statul britanic va sti ce taxe platesti in urma veniturilor pe care le incasezi pe teritoriul UK. Acest NINo iti va fi cerut la angajare si cu cat il obtii mai repede, cu atat mai bine. Dupa acest numar unic de identificare vei avea acces si la informatiile despre pensie si alte beneficii. Atunci cand votezi esti identificat dupa acelasi NINo. Poti aplica pentru el si dupa ce ti-ai gasit un job, insa trebuie sa stii ca procesul dureaza cam 2 luni si nu te sfatuiesc sa pierzi timp.

Pentru National Insurance Number poti aplica prin telefon, la numarul +44 0800 141 2075. Sfatul meu e sa suni de pe un numar de UK, pentru ca cei de acolo te vor intreba despre datele de contact. Vei avea o conversatie telefonica in care vei fi intrebat informatii despre:

  • adresa din UK (neaparat trebuie sa ai o adresa. Daca nu ti-ai gasit unde sa stai inca, roaga un prieten sau o ruda sa iti de acordul sa folosesti adresa lui, pentru ca pe acea adresa iti vor veni documentele);
  • numarul de telefon de UK, pe care il vor inregistra in sistem;
  • nume complet, data nasterii, stare civila;
  • motivul pentru care aplici pentru NINo. 

*Tu trebuie sa spui ca esti deja in UK si ai nevoie de numar pentru angajare. Vei fi programat la un interviu 1 to 1, in urma caruia vei obtine sau nu acest National Insurance Number. Data, locul si ora exacte pentru interviu vor veni intr-un document prin posta la adresa furnizata de tine. Interviul poate fi programat intre 2 si 5 saptamani de la data la care ai sunat. Pe mine m-au programat la 1 luna. Tot in acel document vei afla si de ce acte ai nevoie la interviu. Eu mi-am luat cu mine documentul primit de la ei prin posta, pasaportul (pentru ei buletinul romanesc nu prea reprezinta mare lucru), certificatul de nastere, certificatul de casatorie si pasaportul sotului meu (in caz ca-mi cerea informatii despre el). Nu mi-au cerut decat pasaportul.

Interviul pentru National Insurance Number l-am avut la Dalston National Insurance Number Hub, in Londra, unde am ajuns cu 20 minute inainte de programare. Nu e nevoie sa viicu mult timp inainte pentru ca nu vei intra decat la ora de pe programare. Acolo vei fi intrebat daca vorbesti engleza. Daca vorbesti engleza, te vei duce singur la discutia cu un reprezentant. Daca nu vorbesti engleza, poti sa mergi cu cineva care sa iti traduca. Interviul propriu zis a durat 7 minute, timp in care am fost intrebata:

  • data nasterii;
  • adresa din Londra (sa tineti minte exact adresa si post code-ul);
  • motivul pentru care am aplicat pentru NINo;
  • in ce domeniu imi caut job;
  • cand am venit in UK – la intrebarea asta trebuie sa spui o data anterioara zilei in care ati sunat sa te programez pentru interviu;

Mi-au luat pasaportul, m-au rugat sa astept vreo 10 minute, dupa care mi-au dat pasaportul si un document cu un numar provizoriu. Numarul permanent va fi trimis prin posta, la adresa data de tine. Daca intre timp ti se cere NINO, il poti da pe cel temporar pana ajunge celalalt. Mie mi-a ajuns documentul la o luna si jumatate dupa interviu.

Cam asta este primul pas pe care trebuie sa-l faci. Mai multe informatii despre NINO si acest proces le gasiti aici. Ramaneti cu mine pentru partea a II-a din seria Am decis sa ma mut la Londra.